Capitolul III

Dimineata devreme, cei doi eroi se trezira plini de pofta de viata. Alice se uita la Toto, parca dorind sa afle de la acesta ce minunatii vor vedea, ce intamplari vor avea loc in viitor… In schimb catelul privea total dezinteresat in zare.

 

Coborara pe strazi bucurandu-se de foiala pestrita a lumii. La un moment dat, zarira intr-un coltisor un pitic ciudat, care rostea incantatii intr-o limba straina. Toto, curios din fire, se apropie de acesta dand din codita, plin de interes. Strainul se intoarse si incepu sa vorbeasca cu catelul, Alice intrebandu-se cum de se puteau intelege. Dupa un timp, catelul se intoarse la ea, parand ca vrea sa ii arate un drum doar de el stiut. Fetita il urma iesind in curand din orasel indreptandu-se inspre campii inflorite si noi aventuri. Dupa cateva ore de drum vazura in zare muntii Macinului,  munti batrani si plini de legende.

Ajunsera in satul Greci si cunoscura cateva personaje foarte cumsecade,  care ii invitara sa poposeasca la ei,  la campingul Turtle Camp. Locul era curat, frumos iar muntii din apropiere ii imbiau la drumetii.

Dupa ce servira masa, Toto dovendindu-se si de asta data un veritabil hamesit lingand bolul, au purces la drum dorind sa ajunga pe varful Tutuiatu.Drumul ii purta pe dealuri inverzite cu pitici ce isi pastoreau oitele intr-o perfecta armonie cu natura.

Dupa cateva ore, ajunsera in sfarsit in varf, iar apusul le incununa biruinta. Fetita simti in palma o mica lacrima de fericire pe care o puse la un loc cu celelalte.

Era cu adevarat simplu sa fii fericit. Seara le mangaia picioarele obosite iar zanele le cantau somnul dulce al florilor.

Capitolul II

Mergand spre regatul Craiului trecura prin poieni frumoase in care gazele zumzaiau fericite, fara grija. La un moment dat, intr-o poiana, sub o floare de Vino-incoa, vazura o zana cu aripile diafane si privire vesela cautand intelesuri parca doar de ea stiute.

– Hei, frumoasa zana, ne poti arata calea spre regatul Craiului?

Micuta faptura zambi misterios si ii raspunse:

– Calea spre regat este lunga si anevoioasa… Insa eu stiu motivul drumului vostru, zambi ea, nu a-ti vrea sa va opriti in drum si la Marea de Clestar?

– Hmmmm….Toto, ce parere ai? intreba eroina noastra.

– Ham! – pai eu zic sa mergem…ne balacim poate vedem un asfintit magic si gasim si stropi de fericire – paru sa zica companionul cel viteaz.

– Suntem pregatiti, zise fetita.

Zana lua o mica bagheta rostind o incantatie iar cei doi simtira un miros de iasomie si adormira lasandu-se purtati spre Marea de Clestar.

O toropeala placuta le mangaia pleoapele in timp ce mirosuri noi le invada curiozitatea: sunete noi ca niste clinchete de clopotei , cantece de pescarusi le mangaiau auzul in timp ce se trezeau din somnul cel lin.

– Ham-ham! – Hai sa vedem ce este luciul acesta sidefiu paru sa zica Toto

– Hai, catel, sa vedem!

Privind in jurul lor observara pasari gurese care planau deaspura apei de clestar din cand in cand, sagetand suprafata ei nemiscata.

Toto, nerabdator, intra in apa dar se retrase inghetat. Brrr, apa era superba dar receeeeeeeeee! Fetita rase cu pofta: era superb la Mare.

Mergand pe malul Marii  intalnira in scurt timp o taverna de unde venea un parfum de mancare care le gadila simturile.

Toto deveni pentru prima oara cu adevarat interesat de ce se petrecea in jurul sau. Se apropiara de Golful Pescarilor, caci asa se numea taverna, iar un hangiu cumsecade ii invita la masa. Interiorul tavernei era frumos amenajat iar hangiul prietenos. In scurt timp a venit si mancarea iar Toto cu greu se stapani, incercand sa ramana cuminte si civilizat asa cum ii placea fetitei.

Platourile aratau superb, mancarea era din abundenta, cei doi trebuind sa duca o adevarata lupta pentru a izbandi. Intr-un final, cei doi declarara cu satisfactie ca asa mancare mai rar au intalnit.

Multumira hangiului si iesira pe terasa tavernei privind cu nesat luciul apei

Dintr-o data o lacrima ii mangaie palma fetitei. Era prima lacrima de fericire. “De cat de putin este nevoie ca sa fii fericit”, gandi fetita.

Seara se lasa incet peste Mare, cei doi eroi gasind gazduire la hanul Sunny Villa Appartments, un han curat, aerisit, cu paturi moi, care leganand somnul celor doi le spuneau povesti frumoase.

Capitolul I

Trosc! Poc!

Alice, buimacita, incerca sa-si dea seama de unde veneau sunetele si unde se afla. Simtind miscare, privi in jos si il observa pe Toto, la fel de mirat si el de ceea ce se intampla. Privind in jurul ei cu atentie observa ca se afla intr-o mica pestera.

Se indrepta precauta spre iesire, dar nu mica ii fu mirarea cand observa o bisericuta albastra parand ca doarme uitata de timp. Alice pasi afara cu incredere, fiind urmata de Toto, curios din cale-afara…

“In ce lume ciudata ne aflam oare?” se intreba Alice intrand in bisericuta unde din fiecare ungher se conturau povesti despre vechimea acestui asezamant monahal. “Ce pacat ca nu e nimeni aici.” Doar Toto se auzea acum de afara, foindu-se de zor. Alice iesi din bisericutasi, pe neasteptate, se intalni cu un pitic bucalat care se zgaia la ea, plin de interes, dandu-i binete:

 – Buna ziua fata mea, ce vant te aduce pe aici?

 – Buna ziua, domnule, eu sunt Alice si as dori sastiu unde ma aflu, va rog!

 – Desigur! Aceasta este tainica imparatie a Luanei, condusa de Diana cea Inteleapta, ii raspunse piticul. Imi pare bine sa te cunosc pe tine si pe tovarasul tau de drum, pe mine ma cheama Rintintin.

Alice il ruga sa o duca sa o cunoasca pe imparateasa, Rintintin fu de acord si pornira impreuna la drum. Trecura prin livezi inverzite si drumuri desfundate, intalniri alti pitici gospodari si orele trecura una dupa alta.

In cele din urma, in zare, se vazu castelul.

Ajunsera dupa putin timp, iar regina, primitoare si cu zambetul pe buze, accepta sa ii vada.

In minutele care urmara se stradui sa raspunda intrebarilor fetitei. Lamurind-o ca asezarea in care se trezise se numea Alunis, iar imparatia Tara Luanei, tara frumoasa, salbatica si plina de vechi asezaminte monahale. Toto, total dezinteresat de explicatii isi facea de lucru cu o draperie veche, imparateasa, razand ingaduitoare la vederea lui.

Dupa ce ii ospata pe cei doi, il chema pe sfetnicul ei de nadejde, Rila Urechila, si il ruga pe acesta sa ii conduca intr-o plimbare prin regat. Astfel vazura schitul lui Dionisie, Agatonul Nou si Vechi, Fundul Pesterii, Rila povestindu-le ca asezarile sunt vechi de peste 4000 de ani. Fara sa isi dea seama, seara se lasa in liniste peste imparatie, iar cei doi, obositi, cerura o bine-meritata pauza.

Intorsi la castel, imparateasa le-a oferit o masa si gazduire.

In timpul mesei, Alice observa ca imparateasa era ingandurata.

– Cum as putea sa va rasplatesc marinimia? intreba Alice

– Incerc de ani buni sa gasesc fericirea

– Si cum am putea face asta?

– Trebuie mers in sapte zari si cautati stropii de fericire, raspunse imparateasa.

– Si unde ar trebui inceputa cautarea, buna imparateasa?

– In Regatul Craiului, raspunse aceasta.

Noaptea se lasa peste lumea, iar fetita noastra si curajosul catel se scuzara, mergand la somn.

Dimineata, cu forte proaspete, pornira la drum. Trecura prin Poiana Aviatorului, in zare observand Postavarul acoperit de zapada si padurile inverzite, covoare de flori le mangaiau picioarele, Toto gasind de cuviinta sa mai faca cate o tumba,

Trecura pe langa Pestera Rasnoavei, pe poteci line, scaldate de razele soarelui. Dupa putin timp, in zare se vazu Regatul Craiului.

– Pana aici pot sa va insotesc, zise Rila cu parere de rau.

– Multumim pentru drumul bun si gandurile frumoase.

Iepurasul se intoarse din drum, sperand sa ii revada pe cei doi temerari.

Alice il privi pe Toto, Toto pe Alice si in capul lor incolti aceeasi idee: sa reuseasca impreuna stiind ca pot conta unul pe celalalt.

– Haide Toto, la drum! Ne asteapta Regatul Craiului, spuse Alice.

– Ham-ham – “Plecam mai departe” – paru sa spun catelul si pornira la drum stiind ca lumi minunate ii asteapta.